Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Decembrie 2009

La Mulți Ani!


Read Full Post »

Pomul de Crăciun a fost instalat pe data de 20 decembrie, în centrul oraşului. Față de Primăria mun. Chişinăul, care a instalat bradul chiar în prima zi de iarnă, orașul Bălți rămâne în urmă.

Bradul a fost inaugurat în seara zilei de 24 decembrie, în aceași zi au fost aprinse și luminițele de pe pom.

Jucăriile și steaua din vârful bradului sunt aceleași, numai că sunt aranjate puțin altfel. Oricum pomul arată destul de frumos, chiar dacă a fost instalat într-o poziție înclinată.

Vreau să amintesc că anul trecut pomul de Craciun a fost mai deochiat. Coroana bradului a fost neuniformă și vârful era puțin îndoit.

Read Full Post »

În seara de 31 decembrie 2009 (seara de Revelion), pe lângă activitățile specifice sfârșitului de an, putem vedea și o eclipsă parțială de Lună.

Aceasta va începe la ora 19:15, va avea maximul la ora 21:22 si se va termina la 23:29, chiar la timp pentru a întâmpina noul an.

Eclipsele de Lună pot fi observate cu ochiul liber, iar în cazul acesteia vom putea vedea cum stralucirea discului Lunii scade iar, la momentul maximului, mai puțin de jumate din Lună, partea de jos, va intra în umbra Pământului. Discul lunar va fi împărțit în două, o parte luminoasă și alta (cea din umbră) de culoare roșie – cărămizie.

Luna se va afla în constelația Gemini, fiind înconjurata de stralucitoarele stele ale iernii. La nord se afla Capella din Auriga, la sud-vest Betelegeuse din Orion, la sud Procyon din Canis Minor și Sirius din Canis Major. La est de Lună se vor găsi cele mai strălucitoare stele din constelația Gemini, Castor și Polux, iar la sud-est, planeta Marte și steaua Regulus din Leo.

DATE DESPRE ECLIPSĂ

Sursa: http://www.astro-urseanu.ro

Read Full Post »

Onorată AIE! Asociaţia Obştească PRO ROMÂNIA (AOPR) salută şi susţine fără rezerve acţiunile Alianţei deapropiere şi integrare cu Patria-mamă România! În acelaşi timp, AOPR consideră că strădaniile Dvs de a integra R. Moldova în Uniunea Europeană ca stat independent şi, pe de asupra, şi neutru, n-au sorţi de izbîndă! Nici un stat fost comunist nu s-a integrat în UE fără să fi aderat iniţial la NATO! Convingerea noastră este că R. Moldova nici în NATO nu poate intra din cel puţin două motive:

– nu-i permite constituţia, iar modificarea art. 11, care stipulează că R. Moldova este stat neutru, nu este posibilă nici pe cale parlamentară, nici prin referendum, ţinînd cont de actuala conjunctură politică;

– R. Moldova nu-şi controlează o bună parte din teritorii şi frontiere şi nu este în stare să determine Rusia să-şi retragă trupele de ocupaţie şi armamentul de pe teritoriul său cu toată implicarea comunităţii internaţionale, iar NATO nici odată n-a încorporat zone de instabilitate şi insecuritate…!

Pe de asupra, nici Uniunea Europeană nu este dispusă să se extindă spre est în următorii 25 de ani, din contra, R. Moldova este plasată în aşa zisul Parteneriat Estic, alături de Belarusi şi Azerbaidjan…

Astfel, R. Moldova n-are nici o şansă să se integreze în UE ca stat independent într-un viitor previzibil!

Pe de altă parte, acest stat artificial nu este în stare să asigure cetăţenilor săi un nivel de trai decent care i-ar determina să nu mai emigreze, iar existenţa şi în continuare a R. Moldova ca stat independent va duce inevitabil la stingerea fiinţei naţionale în aceste teritorii! Din cauza sărăciei au emigrat deja peste un milion de consîngeni de-ai noştri, în special tineri, şi exodul acestora continuă… În consecinţă, nu se mai întemeiază familii, nu se mai nasc copii, în timp ce bătrînii (şi nu doar) mor pe capete… Ni se stinge Neamul văzînd cu ochii! Actualmente ponderea reală a populaţiei băştinaşe în R. Moldova constituie doar 55 % din numărul total al populaţiei şi există pericolul real ca peste cîţiva ani acest indice să coboare sub 50 %, iar de aici pînă la dispariţia totală din aceste teritorii nu rămîne decît un singur pas!

În aceste condiţii, în viziunea AOPR, unica soluţie de a ne salva de la pieire şi a ne conserva fiinţa naţională, de a ne integra în structurile europene şi euroatlantice şi de a scăpa de trupele de ocupaţie şi armamentul rusesc, este (Re)Unirea de urgenţă cu Patria-mamă România!

Redevenind parte integrantă a României, teritoriile româneşti din stînga Prutului se vor încadra imediat şi automat şi în NATO, şi în UE! În scurt timp vor fi egalate salariile, pensiile şi bursele cu cele similare din România, toţi cetăţenii R. Moldova vor deveni cetăţeni ai României şi, implicit, ai UE (cu teritorii cu tot), în scurt timp România şi UE vor veni aici cu investiţii consistente, vor deschide sute de mii de locuri de muncă bine plătite, astfel ca tinerii noştri să nu mai fie nevoiţi să plece în lumea largă ca să-şi cîştige existenţa, mai mult, astfel îi vom putea aduce acasă şi pe cei plecaţi de nevoie în străinătate!

Stimaţi parlamentari ai AIE şi membri ai Guvernului, vă cerem respectuos:

1. Declinaţi de urgenţă apartenenţa R. Moldova la CSI şi demolaţi sîrma ghimpată de la Prut!

2. Nu mai cedaţi Ucrainei nici o palmă din pămînturile strămoşeşti! Demarcarea frontierei dintre R. Moldova şi România, pe de o parte, şi Ucraina, pe de altă parte, trebuie făcută într-un singur mod: pe Nistru!, R. Moldova şi României urmînd să le revină sudul şi nordul Basarabiei, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, trecute în mod criminal în 1940 în componenţa Ucrainei!

3. Răspundeţi Statului Român în problema cetăţeniei cu aceeaşi monedă: aşa cum România acordă basarabenilor cetăţenia română pe motiv că şi-au pierdut-o în urma vitregiei istoriei, tot aşa şi R. Moldova, ar trebui să acorde cetăţenia R. Moldova cetăţenilor români (şi urmaşilor acestora) care au rădăcini basarabene, nevoiţi să se refugieze peste Prut de urgia hoardelor sovietice invadatoare!

4. Întreprindeţi de urgenţă măsurile care se impun pentru recepţionarea celor mai importante posturi de televiziune româneşti pe întreg teritoriul R. Moldova;

5. Obţineţi fondurile necesare şi reabilitaţi de urgenţă la standarde europene drumurile ce fac legătura cu România şi, implicit, cu întreaga Europă – Chişinău-Iaşi, cu construirea la Ungheni a unui pod peste Prut, Bălţi-Sculeni şi Chişinău Giurgiuleşti, precum şi tronsonul de cale ferată Chişinău-Ungheni!

6. Conectaţi rapid reţelele electrice şi magistralele de gaze ale R. Moldova cu cele similare din România!

7. Întreprindeţi de urgenţă acţiunile care se impun în vederea readucerii teritoriilor româneşti înstrăinate de la est de Prut la trupul Patriei-mamă România!

Domnilor deputaţi şi membri ai Guvernului! Aveţi şansa şi ocazia unică să înfăptuiţi idealul sfînt de Reunificare a Ţării şi Neamului Românesc! Nu rataţi o asemenea ocazie şi veţi fi acoperiţi de glorie!

Aşa să vă lumineze şi să vă ajute Dumnezeu!

Adoptată la Adunarea Generală a Fondatorilor AOPR din 13 decembrie 2009.

Preşedintele AOPR Ilie Bratu

Secretarul AOPR Alexandru Olevschi

Sursa: http://www.proromania.net/

Read Full Post »

  • Africana – “Een Plesierige Kerfees”
  • Arabica – “I’d Miilad Said Oua Sana Saida”
  • Argentina – “Felices Pasquas Y felices ano Nuevo”
  • Armeniana – “Shenoraavor Nor Dari yev Pari Gaghand”
  • Braziliana – “Boas Festas e Feliz Ano Novo”
  • Bulgara – “Tchestita Koleda; Tchestito Rojdestvo Hristovo”
  • Chineza – [Mandarina] – “Kung His Hsin Nien bing Chu Shen Tan”
  • Chineza – [Catoneza] – “Saint Dan Fai Lok”
  • Croata – “Sretan Bozic i Nova Godina”
  • Ceha – “Prejeme Vam Vesele Vanoce a stastny Novy Rok”
  • Daneza – “Gllig Jul”
  • Olandeza – “Vrolijk Kerstfeest en een Gelukkig Nieuwjaar”
  • Engleza – “Merry Christmas”
  • Finlandeza – “Hyvaa joulua”
  • Franceza – “Joyeux Noel”
  • Germana – “Froehliche Weihnachten”
  • Greaca – “Kala Christouyenna”
  • Maghiara – “Kellemes Karacsonyi unnepeket”
  • Indoneza – “Selamat Hari Natal”
  • Irlandeza – “Nollaig Shona Dhuit”
  • Italiana – “Buone Feste Natalizie”
  • Japoneza – “Shinnen omedeto. Kurisumasu Omedeto”
  • Coreana – “Sung Tan Chuk Ha”
  • Lituaniana – “Linksmu Kaledu”
  • Norvegiana – “God Jul”
  • Poloneza – “Wesolych Swiat Bozego Narodzenia”
  • Portugheza – “Boas Festas”
  • Rusa – “Pozdrevlyayu s prazdnikom Rozhdestva i s Novim Godom”
  • Sarba – “Hristos se rodi”
  • Slovaca – “Sretan Bozic” sau “Vesele vianoce”
  • Galeza – “Nollaig chridheil huibh”
  • Sarbo-Croata – “Sretam Bozic. Vesela Nova Godina”
  • Slovena – “Vesele Bozicne. Screcno Novo Leto”
  • Spaniola – “Feliz Navidad”
  • Suedeza – “God Jul and (Och) Ett Gott Nytt ?”
  • Turca – “Noeliniz Ve Yeni Yiliniz Kutlu Olsun”
  • Ukrainiana – “Srozhdestvom Kristovym”
  • Vietnameza – “Chung Mung Giang Sinh”
  • Iugoslava – “Cestitamo Bozic”

Read Full Post »

(Video) Colinde

Read Full Post »

Îmi amintesc câtă zarvă s-a făcut de jurnaliștii noștri cu privire la limba moldovenească de pe site-urile Guvernului și Parlamentului Republicii Moldova. Pentru cei care nu cunosc situația, mai multe detalii găsiți AICI. Era o simplă chestiune de timp. Această lacună în final a fost înlăturată.

Vreau să vă prezint o gafă asemănătoare a Guvernului de la Moscova:

Credeți că suntem mai sfinți decât rușii? Mie se pare că noi am avut o situație mai pozitivă. Pentru cei ce nu știu rusa, cuvântul govno înseamnă rahat.

Site-ul http://govno.msk.ru am observat că e schimbat deja în http://www.mos.ru, dar oricum acesta poate fi vizualizat în memoria cache pe Google.

Read Full Post »

Older Posts »