Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 10 decembrie 2009

Liga Studenților Basarabeni din România, împreună cu asociațiile locale pe care le reprezintă, a lansat recent campania națională de colectare a cărților Trimite o carte peste Prut! În acest context, Liga Studenților Basarabeni din București își propune să coordoneze campania la nivel de capitală și lansează un apel către toți cei care sunt dispuși să ne sprijine în desfășurarea acesteia. Sunt binevenite cărţi de literatură românească şi universală, poezie, enciclopedii, atlasuri, carte şcolară, precum și literatură istorică (cu mențiunea că programul orelor de istorie a românilor din România nu coincide cu cel din Basarabia, manualele fiind diferite).

Campania are ca beneficiari bibliotecile și şcolile din satele Republicii Moldova, inclusiv din regiunea transnistreană. Aceste biblioteci au fost selectate pe criteriul lipsei de cărţi în limba română şi a numărului de copii înscrişi. LSBB se angajează să asigure inventarierea, împachetarea şi transportul cărţilor. Cărțile vor fi donate în mai multe etape, având în vedere că realizarea campaniei depinde inclusiv de formalitățile legate de trecerea frontierei, de transportarea cărților, precum și de alți factori greu de prevăzut.

Le mulțumim celor care au contribuit sau urmează să contribuie la buna desfășurare a campaniei, printre aceștia numărându-se: Ministerul Tineretului și Sportului din Republica Moldova, Primăria Municipiului Chișinău, Asociația Istoricilor din Moldova, Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina, Asociațiunea Culturală ASTRA, precum și persoanelor care nu reprezintă o asociație sau instituție, dar care și-au manifestat sprijinul față de inițiativa noastră.

Ne exprimăm speranța că numărul celor dispuși să ne ajute în înfăptuirea prezentului demers va spori încontinuu, astfel încât elevii și tinerii din Basarabia să se poată bucura de tezaurul cultural și istoric românesc regăsit în cărțile pe care urmează să le primească datorită efortului nostru comun.

Date de contact:

1. LSB București: Dan Nicu – 0747733256 (dannicu1989@yahoo.com), Tudor Cojocaru – 0743778940 (tudor.cojocaru@gmail.com)

2. GIB Cluj: Elena Biciuc – 0748252786 (elenabiciuc@yahoo.com)

3. LSB Timișoara: Svetlana Ursu – 0745966170 (svetlana_ursu@yahoo.com)

4. GIRB Suceava: Oxana Greadcenco – 0756407054 (oxana_greadcenco@yahoo.com), Petru Ciolpan – 0747291138 (petru_ciolpan@yahoo.co.uk)

5. LSB Galați: Svetlana Popescu – 0748338336 (svetlana.popescu@gmail.com), Mihai Crețu – 0757373706 (mihaigcretu@yahoo.com)

6. OSBB Brașov: Octavian Apostol – 0747376141 (apostol_octavian@yahoo.com)

7. ASEB Oradea: Anatol Cojocari – 0746927391 (cojocarianatolie@yahoo.com), Irina Samson – 0756663675 (irincutz@yahoo.com)

8. ASB Craiova: Ludmila Motroi – 0753545716 (milla_milla_87@yahoo.com), Dumitru Belegurschi – (gimy87@yahoo.com)

9. OSB Constanța: Anatol Tinică – 0761811967 (dacia_rom@yahoo.com), Vera Bocancea – 0740689268 (rikutza_v@yahoo.com)

10. ATRAG Iași: Igor Drangoi – 0753376512 (igor_drangoi@yahoo.com), Mariana Solonari – (solonaru_mariana_ion@yahoo.com)

11. ASEB Bacău: Alexandru Gheorghiță – 0746991883 (jawistu@yahoo.com)

12. LSB Ploiești: Sergiu Brașoveanu – 0743591907 (brsvnsergiu@yahoo.com)

Departamentul de Comunicare al LSBB

Read Full Post »

Bancuri cu Geoană

Bancuri despre Mircea Geoană:
PSD – Preşedinte în Seara de Duminică & PDL – Preşedinte Dimineata de Luni

Cel mai scurt banc: Geoană preşedinte.
Mircea Geoană nu e un prostănac şi jumătate, e un prostănac şi 49,62%…

Dacă Geoană adormea preşedinte la Polul Nord, prindea şi el măcar 6 luni de mandat.

Băsescu spune: Iarna nu-i ca vara; Geoană spune: Dimineaţa nu-i ca seara.

Întrebare: Cum pui dopul la o şampanie pe care ai desfacut-o?
Răspuns: Nu ştiu, întreabă-l pe Geoană!! =))

Ea: M-am culcat cu Geoană şi m-am trezit cu Băsescu.
El: Băsescu e-n toate.

Culmea somnului: Să te culci preşedinte şi să te trezeşti prostănac.
Geoană va ţine azi o conferinţă de presă. Filmuleţul cînd el se bucură şi ţopăia pe scenă este trucat!

În birou la Băsescu intră Videanu:
– Şefu, am o veste buna şi una rea. Pe care o vreţi prima?
Băsescu:
– Pe aia rea
– Şefu, Geoana a luat 60% din voturi
– Cuuuuummm???? Atât de mult? Păi şi eu cât am luat? – Asta e vestea buna. Dumneavoastră aveţi 70%!!!!

Se duce Prostănacul la Malefic, care îi deschide uşa:
– Măi Sorine, am avut o zi tare grea astăzi, am aflat că nu am fost ales preşedinte şi aş vrea să mă ajuţi sa ma relaxez un pic, că nimeni nu e ca tine.
Maleficul îl pofteşte înăuntru, îl pune pe un scaun de masaj, îl serveşte cu băutură, stripteuze, mâncare, muzică bună, etc… Totuşi, nimic nu funcţionează. Maleficul, îi cere să se ridice în picioare şi îi trage o palmă. Prostănacul se aşează mai liniştit. După un anumit timp, Maleficul, îi cere din nou să se ridice în picioare şi îi mai trage o palmă. Prostănacul se aşează din nou. În sfârşit, după vreo zece palme îi zice Maleficului:
– Bine, bine, m-am liniştit de tot, nu mai am nevoie de palmele astea.
La care Maleficul:
– Da, dar palmele astea nu sunt pentru ca să te linişteşti tu!
Geoană, foarte vesel, se întâlneşte cu bunicuţa.
– De ce eşti asa vesel?
– Mi-am făcut testul IQ.
– Şi?
– A ieşit negativ.

De ce a acceptat Bush să apară în fotografii alături de Geoană? Pentru a părea mai deştept.

Ce-au făcut românii în timpul mandatului lui Mircea Geoană?
Au dormit!
Ce mai fredonează Geoană în ultimul timp? “Dacă aş fi pentru o zi preşedinte v-aş amaneta pe toţi şi nu m-aţi prinde”

Mircea Geoană a avut cel mai suportabil mandat prezidenţial din istoria României!

Read Full Post »

Programul festivalului:
Vineri

  • 16,00 – „Visul unei nopţi de vară”, de W. Shakespeare, producţie a Facultăţii de Arte, Universitatea Ovidius Constanţa
  • 17,30 – „Scaunele”, de Eugene Ionesco, spectacol coregrafic, producţie a Catedrei UNESCO-ITI
  • 19,00 – „Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian, producţie a Departamentului de Teatru al Universităţii „Dunărea de Jos”

Sâmbătă

  • 16,00 – „Esto es Mexico! Viva Espana!”, spectacol de dansuri şi muzică, producţie a Catedrei UNESCO-ITI
  • 17,30 – „Un bărbat şi mai multe femei”, de Leonid Zorin, producţie a Departamentului de Teatru al Universităţii „Dunărea de Jos”
  • 19,00 – „Povestea neştiută a lui Irod Împărat”, după George Călinescu, producţie a Universităţii de Artă „George Enescu” din Iaşi

Duminică

  • 16,00 – „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale, producţie UNATC Bucureşti
  • 17,30 – „Crimă şi pedeapsă”, după F.M Dostoievski, producţie UNATC Bucureşti
  • 19,00 – „Rinocierii”, de Eugene Ionesco, producţie a Catedrei UNESCO-ITI.

Vor fi câte trei piese în fiecare zi, de la orele 16,00, 17,30 şi 19,00, iar biletul va costa numai cinci lei. Spectacolele vor fi găzduite de sălile Teatrului Dramatic „Fani Tardini”.

Read Full Post »