Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Martie 2010

Ieri, 22 martie 2010, la Galați a avut loc lansarea de carte „100 de zile” de Stela Popa. Lansarea romanului ora 13:00 la Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia“ în sala Mihai Eminescu. Evenimentul a fost organizat de Clubul Studenților Basarabeni și Bucovineni „Ștefan cel Mare și Sfânt”  din cadrul Ligii Studenților din Galați. Acest eveniment a dat start Festivalului Zilele Basarabiei.

Invitații speciali au fost scriitoarea Angela Baciu, directorul Teatrului Dramatic din Galați Vlad Vasiliu, directorul adjunct al bibliotecii „V.A. Urechia“ Letiția Buruiană și Dinu Gându membru senior la Liga Studentilor din Romania.

La sfârșitul lansării romanului jurnalista Stela Popa împreună cu studenții de peste Prut au discutat despre evenimentele din 7 aprilie, politica actuală a R. Moldova și 27 martie, Ziua Unirii Basarabiei cu România. Mai multe detalii și înregistrarea audio găsiți pe acest link.

(mai mult…)

Read Full Post »

„Trimite o carte peste Prut” este o campanie de donare de carte, lansată de către Liga Studenților Basarabeni din România (LSBR) în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului al Republicii Moldova. Cărțile sunt colectate în cele 11 centre universitare de catre cele 11 organizații membre LSBR.

În perioada decembrie 2009 – ianuarie 2010 s-a desfășurat prima acțiune din cadrul campaniei, reușinduse colectarea unui număr destul de mare de carte româneasca și echipament tehnic (calculatoare) pentru bibliotecile rurale din Repubilca Moldova selectate pe criteriul lipsei de cărți în limba româna.

La nivel de Galați Liga Studenților Basarabeni din Galați în colaborare cu Biblioteca „V.A. Urechia” coordonează campania și lansează un apel către toți cei care sunt dispuși să doneze cărti de literatură românească și universală, poezie, enciclopedii, atlasuri, carte scolară, precum și literatură istorică.

Sincere mulțumiri Ministerului Tineretuui și Sportului din Republica Moldova, Primăriei Municipiului Chișinău, Asociației Istoricilor din Moldova, Asociației Culturale „Pro Basarabiei și Bucovina”, Bibliotecii „V.A. Urechia”, precum și tuturor celor care urmeaza să contribuie la buna desfășurare a acestei campanii.

Pentru cei din Galați, cărțile pot fi donate la sediul central al bibliotecii „V.A. Urechia” din strada Mihai Bravu nr. 16 de luni pâna vineri între orele 9:00-20:00 și duminica între orele 8:00-13:00 (Alte informații la nr. de tel: 0751.024.605, 0757.373.706, 07068086137 sau e-mail: lsb_gl@yahoo.com).

Sursa: http://lsbgl.wordpress.com

Read Full Post »

Cine are viruși Unimedia sau Tkaciuk? Am încercat astăzi să deschid pagina cu știrea de top cu mister Tkaciuk și prietenul cel mai bun al computerului meu, antivirusul Avast, a depistat un „viermișor”. La început am crezut că pagina e virusată, dar mi-am dat seama că și antivirusul în zilele noastre poate depista comuniștii sau așa zise râme (worms cum le zice Avastul) ale societății.

Mai târziu am încercat să deschid încă odată pagina de internet, virusul a infectat tot. Se pare că azi n-am să citesc ce scrie unimedia. Am să mai încerc mâine…

Read Full Post »

Luna martie aduce studentilor galateni prilejul unei experiente profesionale menite sa le modeleze  si impulsioneze carierele – Campania de Recrutare AIESEC Galati.

Daca nu ati interactionat inca cu organizatia AIESEC, trebuie sa va spunem ca este vorba despre cea mai mare organizatie de studenti din lume, cu o istorie de peste 60 de ani si o activitate desfasurata in peste 100 de tari, care numara in prezent aproximativ 35.000 de membri. Scopul organizatiei este acela de a oferi tinerilor posibilitatea dezvoltarii personale, in special a aptitudinilor de lider, prin parteneriate cu mediul de afaceri si prin intermediul oportunitatilor internationale oferite studentilor.

AIESEC isi desfasoara activitatea in Galati din 1995, timp in care a a realizat numeroase proiecte adresate studentilor celor doua universitati locale, in domenii precum Antreprenoriat, Educatie, Responsabilitate Sociala sau IT&C. Proiecte precum “Enter Entrepreneurship”, “Wake Up Call” , “ABC-ul Carierei tale” sau “Centrul de tineret LEADER PLUS” au oferit studentilor un cadru in care sa isi imbunatateasca cunostintele teoretice si practice din domeniul pe care il studiaza.

Un alt aspect al experientei oferite de AIESEC il constituie interactiunea cu mediul international: accesul la omultitudine de oportunitati pentru stagii de practicainternationala si posibilitatea de a cunoaste studenti din alte tari. Acesti studenti straini vin in Romania prin intermediul aceluiasi sistem prin care studentii galateni pot pleca in strainatate, pentru a dobandi experienta sau pentru a gasi un job.

Asadar in intervalul 1 -19 martie 2010, studentii care sunt interesati sa afle mai multe despre aceasta experienta pot solicita informatii din partea membrilor AIESEC care vor fi prezenti in fiecare facultate. Pentru mai multe informatii acesati site-ul AIESEC Galati.

Andrei Ţâmboi

Read Full Post »

Încă de la începutul lunii februarie 2010 au fost deschise cele 5 birouri teritoriale penru cetățenie: Iaşi, Timişoara, Suceava, Cluj-Napoca, respectiv Galaţi.

Adresele centrelor teritoriale sunt următoarele:

IAŞI – judeţul Iaşi, Iaşi, str. Gîndu nr. 2A, parter; cod poştal: 700127; tel: 0232 254 400 int. 107; (în sediul ONRC de pe lângă Tribunalul Iaşi);

• TIMIŞOARA – judeţul Timiş, Timişoara, str. Paris nr. 2A, etaj 1, camera 10; tel: 0256 220 835 sau 0256 220 863 int. 127 (în sediul ONRC de pe lângă Tribunalul Timişoara);

• SUCEAVA – judeţul Suceava, Suceava, str. Universităţii nr. 28 A, parter;  tel: 0230 522 937 int. 110 (în sediul ONRC de pe lângă Tribunalul Suceava);

• CLUJ-NAPOCA – judeţul Cluj, Cluj-Napoca, Piaţa Ştefan cel Mare nr. 4, parter, cam. 2S;

• GALAŢI – judeţul Galaţi, Galaţi, str. Portului nr. 20, parter; telefon 0236 306 173 sau 0236 306 174 int. 110 (în sediul ONRC de pe lângă Tribunalul Galaţi) (Vezi harta mai jos).

Important:

pentru depunerea dosarului nu este necesar permis de şedere pe teritoriul României;
– cererile se depun personal;
– cererile care nu sunt însoţite de toate documentele nu se primesc;
– datele de stare civilă din documentele depuse trebuie să corespundă cu cele din certificatul de naştere;
– cererea va cuprinde şi un număr de telefon de contact al solicitantului.

ACTE NECESARE:

– paşaport original şi copie legalizată sau „conform cu originalul” – cu semnătura în clar a funcţionarului care primeşte cererea;
– buletinul sau cartea de identitate original şi copie legalizată sau „conform cu originalul”– cu semnătura în clar a funcţionarului care primeşte cererea, (pentru persoanele căsătorite cu cetăţeni români este necesară o copie legalizată a buletinului sau a cărţii de identitate a soţului);
– cazier judiciar din România;
– cazier judiciar din străinătate în original – traducere în limba română, legalizată ( dacă este cazul);
– acte de stare civilă (certificat de naştere, căsătorie, etc.) – copii legalizate pentru titulari şi ascendenţi (părinţi, bunici, străbunici) foşti cetăţeni români;
– declaraţie personală, autentificată la notar din care să rezulte dacă a mai depus sau nu o altă cerere de redobândire a cetăţeniei române;
– declaraţie personală autentificată la notar din care să rezulte că în prezent nu întreprinde şi nu sprijină acţiuni împotriva ordinii de drept, ori a siguranţei naţionale şi nici în trecut nu a desfăşurat asemenea activităţi;
– declaraţie personală autentificată la notar din care să rezulte menţinerea domiciliului în străinătate sau stabilirea domiciliului în România. Aceeaşi opţiune se face şi pentru copiii minori pentru care se solicită redobândirea cetăţeniei române;
– certificate de stare civilă în copii legalizate pentru copiii minori ai solicitanţilor şi consimţământul pentru obţinerea cetăţeniei române dat prin declaraţie autentificată de către minorii de peste 14 ani;
– acordul soţilor pentru dobândirea cetăţeniei de către copiii minori, dat prin declaraţie autentificată, cu precizarea domiciliului copiilor;
– nu se percep taxe consulare;
– un dosar cu şină.

Birourile teritoriale pentru cetăţenie au program de lucru cu publicul de luni până vineri între orele 9.00 – 17.00.

Sursa: just.ro


Read Full Post »

Sursa: atrag.ro

Read Full Post »

„Femeile sunt creaturi menite să fie iubite, nu înțelese”  Oscar Wilde

În această zi frumoasă vreau să felicit toate femeile de pe pământ: mame, surori, prietene, iubite… Fie ca ziua de azi să fie plină de bucurii, flori și iubire din partea bărbaților.

Read Full Post »

Older Posts »